Prezentare
Istoria statului juridic al Insulei Serpilor.
În timpul lui Mircea cel Batrân (la sfârsitul domniei sale), puterea domnitorului s-a întins de-a lungul ambelor maluri ale Dunarii, pâna la gurile acesteia si pe coastele Marii Negre, inclusiv Insula Serpilor.

Din unele cronici grecesti situate pe coastele Marii Negre, reiese ca aceasta parte a marii era "lac moldovenesc", Stefan cel Mare stapânind si insula. De foarte multe ori, domnitorul a capturat, în dreptul Insulei Serpilor, vase ce duceau în robie tineri genovezi si avutiile pradate la Caffa.

Nicolae Iorga credea ca aici, la gurile Dunarii, a fost locul unde "judele" Athanaric al gotilor, înfrânt de împaratul Valens (367-389), vine pe o insula pentru a întari, prin juramânt, un nou tratat; "înca o data, Dunarea urma sa fie hotarâta prin granita" (N.Iorga, Istoria Poporului Român, p.86-89).

Momente de referinta privind aceasta perioada de timp le-au constituit Tratatul de la Adrianopol - 1829 si cel de la Paris - 1856. Insula Serpilor este mentionata ca loc de amplasare a unui far.

În urma razboiului Crimeii, Rusia a pierdut Delta Dunarii si partea de sud a Basarabiei. Prin Protocolul din 6 ianuarie 1857, Imperiul Otoman reia în posesia sa Delta Dunarii si Insula Serpilor. Tratatul de la Paris, din 19 iunie 1857 confirma acest fapt. Poarta se obliga sa întretina un far pe Insula Serpilor.

Apoi, în 1877 (razboiul ruso-româno-turc), Rusia impune Imperiului Otoman, prin Tratatul de la San Stefano, ignorând ajutorul hotarâtor al României, ca sa-i fie dat sangeacul Tulcei (districtele Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Macin, Babadag, Hârsova, Kunstendje si Medgidia), cât si insulele Deltei si Insula Serpilor. Dar Rusia, neavând intentia de a anexa aceste teritorii, îsi exprima dorinta de a le schimba pe partea din Basarabia, mentionata în tratatul din 1856.

România protesteaza, aratând ca Turcia a înstrainat ilegal gurile Dunarii prin tratatele de la Bucuresti - 1812 si Adrianopol - 1829, care, dupa ce i-au fost restituite prin Pacea din 1856 (Paris), au fost smulse din nou, fara drept, prin Protocolul din 6 ianuarie 1857. Totodata, în protest, se mentioneaza ca Rusia, prin tratatul de la San Stefano, detasa de la Imperiul Otoman, Delta Dunarii, dar nu pentru a o remite României, ci pentru a si-o însusi si, mai apoi, a o schimba contra Basarabiei; "se poate spune, în realitate, ca nu Turcia învinsa este aceea care plateste Imperiului rus cheltuieli de razboi, reprezentate prin Delta Dunarii, ci România" (Correspondance diplomatique nr.614, p.276-284, citata de Romulus Seisanu, "Dobrogea, gurile Dunarii si Delta Dunarii" - p.181-182).

Revenind la anul 1848, problematica pacii cu Imperiul Otoman a fost reluata la congresul de la Berlin. Rusia si Germania au prezentat României doua alternative: era vorba de greaua alternativa, de a refuza retrocedarea celor trei districte din Basarabia, sau de a consimti la acest lucru, primind în schimb o mare compensatie teritoriala si financiara.
Parlamentul României s-a situat, în unanimitate, pe o pozitie hotarâta de a mentine integritatea teritoriala a tarii si de a nu admite nici un fel de înstrainare sub nici o forma si pentru nici o compensatie teritoriala sau financiara.

La Berlin, reprezentantii României au subliniat drepturile noastre asupra Basarabiei, precum si angajamentul luat de Rusia la Livadia (1877), de a respecta "integritatea teritoriala a României". Seful cancelariei imperiale, Gorceakov a raspuns cinic: "Este adevarat ca v-am garantat la Livadia integritatea teritoriala a tarii dumneavoastra, dar ar fi fost absurd, ca aceasta garantie sa fie opozabila si Rusiei".

România a fost silita sa accepte hotarârea Congresului de la Berlin, cedând Rusiei cele trei judete din sudul Basarabiei si acceptând Dobrogea. Singura dreptate facuta României cu acest prilej a fost includerea districtului Mangalia si a Insulei Serpilor la teritoriul Dobrogei (art.45-46 din Tratat).

Ca o concluzie,
neacceptând nici una din cele doua alternative, România a facut ca Europa, si nu Rusia, sa-i recunoasca drepturile sale legitime asupra Dobrogei, lasând generatiilor viitoare, intact, dreptul tarii asupra Basarabiei.

Ion.I.C.Bratianu scria "România n-a voit sa primeasca Dobrogea si Insula Serpilor de la Rusia drept compensatie, ci de la Congres, ca o restabilire a unei stravechi stapâniri si drept consacrare a unui interes european la gurile Dunarii. Iar în ce priveste Basarabia, a vrut sa se constate ca cedam cu protestare, numai înaintea fortei si a hotarârii puterilor".

Prin actul de la 1 Decembrie 1918, prin tratatele de la Paris (1919-1920), situatia juridica a Insulei Serpilor a ramas neschimbata, ea apartinând României întregite, care intrase în granitele sale firesti si istorice.

Legislativ