Insula Serpilor
  • Prezentare
  • Apartenenta
  • Legislativ
  • INSULA SERPILOR A FOST VANDUTA
    Moment de doliu la vanzarea unui petec de pamant românesc

    Mai exista oare popor român, sau este vorba de o grupare fara Dumnezeu, fara inceput si fara viitor?
    Am ajuns oare ca pentru 30 de arginti sa ne vindem si Patria, si Fratii, si Limba, si Istoria?

    Ce ne trebuie limba daca nu avem ce pune pe ea ?, spune Iuda de dincolo de Prut si intreg puhoiul de "moldoveni" da afirmativ din cap si se leapada de frati incercand sa apuce niste maruntis din punga cu arginti moscoviti.

    Ce ne trebuie Basarabia si Bucovina sau românii pierduti prin lume ?, spun de pe malul drept al Prutului puzderiile de Iuda scursi ca niste valuri de lacuste pe la conducerea unei Românii ciopartite chiar de catre cei care le-au azvarlit maruntisul.
    Si cand raze de lumina se ivesc la orizont, apar alti Iuda care semneaza docili actele finale ale vanzarii de Istorie, de Neam si de Glie Stramoseasca. Ce nevoie mai avem de scormonit trecutul prin care inaintasii au fost schingiuiti, si alungati, si facuti slugi pe pamanturile dintotdeauna ale romanilor care astazi apartin furilor? Ce nevoie mai avem de Simbolul demnitatii natiei, de acel Tezaur care ne defineste si ca Neam, si ca Istorie? Ce nevoie mai avem sa ne zbatem pentru Insula Serpilor care nici macar prin acte internationale n-a fost a altcuiva, daca mai usor este s-o inchinam vecinului de la Rasarit?

    In numele unui viitor si a unei natiuni fara trecut si fara memorie, politicieni români cu aere internationaliste ne cer sa ne uitam radacinile si sa ne lasam de izbeliste fratii. Conducatorii considera ca Istoria incepe cu ei. Ei sunt Inceputul, ei sunt noii Dumnezei, iar multimea fara opinie care-i urmeaza este turma lor. Nu mai avem nevoie de trecut. Noua religie este religia pragmatismului fara morala, fara traditie, fara simboluri, este religia negarii legaturii de sange.

    Si in timp ce noi ne vindem interesele nationale si demnitatea pentru 30 de arginti, altii isi dau si viata pentru fiecare petec care inseamna pamantul stramosilor, sau provoaca valuri mondiale de compasiune si solidaritate in apararea memoriei celor de un neam si o traditie al caror sange a fost imprastiat de neoameni.

    Iar poporul român, renunta nepasator la 2000 de ani pentru 30 de arginti.

    Mircea Popescu
    California

    19 Iunie 2003
    COMENTARII:

    Nu cred ca mai exista cuvinte in vocabular ca sa comentam asemenea eveniment.
    Tradatori, vanzatori de tara, de neam, de istorie, de suflete...!
    ...sa lasam urmasilor nostri, atitudinea noastra de iubitori de tara si neam romanesc si dezaprobarea totala a unui asemena act de instrainare a oricarui petec de pamant romanesc.
    Gabriel BOSTAN, California

    Impartasesim aceeasi durere si consternare pentru pierderea teritoriilor romanesti si protestam impotriva politicii dezastruoase a actualului guvern care atat pe plan intern cat si in relatiile internationale nu promoveaza si nu apara interesele Poporului Roman.
    Mircea si Carmen SABAU, Chicago

    Unde sunteti voi intelectuali romani, unde sunteti voi romani ai slovelor, unde sunteti voi patrioti, unde sunteti voi urmasi ai celor care si-au dat viata, pentru ca voi sa puteti complecta acolo unde va aflati rubrica, nationalitate si tara de origine, unde sunteti voi.....
    Se va mai trezi din somnul de veci in care se afla natia romana?
    Constantin DUSESCU, Montreal

    Aceastā altā serie de tratate de asa zisā "prietenie" între tāri care n'au în comun decât aceea cā unii "furā" iar ceilalti "se lasā furati"- nu face decât sā întāreascā faptul cā cei care conduc România astāzi, n'au decât un sentiment de dispret pentru un popor care se lasā cālcat în picioare, trādat în cele mai pretioase sentimente de mândrie nationalā si patriotism. Indiferenta puterii de la Bucuresti fatā de starea regiunilor ocupate samavolnic de vecinii de la rāsārit si nedenuntarea Tratatului Ribbentrop-Molotov a dus la semnarea iresponsabilā a unor tratate criminale. ...
    Datoria moralā si patrioticā a generatiilor actualā si viitoare va fi îndeplinirea acestui act sacru, de dreptate pentru România si poporul sāu, prin denuntarea actelor de trādare nationalā a regimului instalat dupā 1989.
    Dupā toate astea, e dureros dar trebuie sā recunoastem cā pentru cei ce o fac,"vânzarea Insulei Serpilor" nu rāmâne - din pācate - decât... încā un simplu detaliu de istorie...
    Sisila DULDURESCU, Paris

    Din aparenta necunoastere si declarata apatie [...] se ajunge la uitarea si desconsiderarea martirilor neamului si a jertfelor in numele unei Romanii care putea si ar trebui sa fie totala si mare.
    [...] Macar acum, o generatie unitara - cea care primeste in plin aceste lovituri cauzate de semnaturi imprastiate-oare pe ce considerente-intre pagini de tratate inacceptabile pentru un bun patriot-aceasta generatie Romaneasca in viata intre 20 si 100 de ani, SA LUAM ATITUDINE nu doar prin scrise pe care ni le aratam unii altora. Pamintul Romanesc, scris cu majuscule, inca mai exista si ne da energiile sustinatoare in noptile vietii noastre. Sa nu lasam ca aceasta planeta a noastra de suflet, ROMANIA, sa dispara.
    Prof. Smaranda CAZAN-LIVESCU, Atlanta, Georgia, USA